A fi sau a nu fi? Vesnica intrebare.

Ce inseamna viata?

Raspunsul ar fi logic, nu?

Inseamna sa traiesti, dar.... chiar doar atat inseamna viata?

Hmm.. daca ne gandim mai bine, viata in general inseamna sa te trezesti dimineata, sa te duci la munca sau scoala, unde stai intre 8 sau chiar 10 ore (la munca), apoi ajungi acasa unde abia te mai tarasti, frant de oboseala mananci, te pui sa dormi, pentru ca a doua zi sa reiei totul de la capat.

Si apoi o intrebare imi fulgera in minte: noi traim viata, sau viata ne traieste pe noi?

Multi dintre voi ati spune ca asta este randamentul vietii, ca la un momentdat, lucrurile devin monotone si ca nu se mai pot recupera, insa eu nu cred asta.

Cine spune ca nu poti sa recuperezi un an monoton in doua saptamani de vacanta in care sa experimentezi de toate. Cine spune  ca pentru a schimba viata este necesara o perioada exorbitanta de timp? Cine spune ca nu poti si muncitori si lenes in acelasi timp? 

Toata lumea numeste aceste afirmatii paradoxuri, dar eu numesc asta echilibru.

Viata este traita prin mangaieri, zambete, pozitivitate, prin lucruri simbolice la care sa te uiti cu placere in urma.

Mai devreme sau mai tarziu va veni perioada cand vom sta si ne vom hrani din amintiri, acea perioada cand viata noastra este undeva pe la sfarsit, si pentru a putea fi mandri ca am trait intradevar viata, ar fi bine sa avem cat mai multe episoade din viata noastra care sa aiba un inteles, cu atat sunt mai multe, cu atat vom putea inchide ochii pentru vesnicie, cu satisfactia de a fi avut o viata in care nu sa fi doar trait, ci si sa fi invatat ceva.

Viata este complicata doar daca NOI dorim sa o facem asa.

Menirea noastra nu este cea de a munci pentru noi insine, sau pentru copii nostri.

Menirea noastra este sa putem lasa ceva deosebit in urma noastra, sa lasam ceva care sa aminteasca tuturor ca niciun om nu este la fel ca altul, deci fiecare dintre noi poate sa ne spuna ceva ce nu stim.

Lasati ca viata sa devina ceva relativ, un simplu loc in care sa dati viata bucuriei, pentru ca pana la urma doar o viata avem si vom muri tot o singura data, asa ca nu va feriti de necunoscut, traiti-l si bucurati-va de el.!

Cu dragoste,

Mica voastra printesa.

Puterea cuvintelor.

Intradevar... cuvintele sunt armele cele mai puternice pe care le avem.

Pot fi folosite pentru a alinta, alina, iubi, le putem folosi pentru a ataca, pentru a ne apara, pentru a injosi si jigni, dar mai grav de atat uneori folosim cuvinte care nu ni se potrivesc si ne injosim pe noi insine, chiar daca nu ne dam seama.

Cred ferm ca, cuvintele sunt oglinda personalitatii noastre, nicidecum oglinda gandurilor.

Putem spune ceva, dar sa gandim altceva, complet diferit, iar un exemplu destul de comun, si foarte des intalnit este atunci cand suntem indragostiti. Nu am admite acest lucru in fata acelei anumite persoane niciodata!

Nu stiu cum sa consider faptul ca uneori ne este atat de teama de propriile ganduri, incat, uneori, ajungem sa nu le spunem niciodata.
Acest comportament poate fi interpretat ca o masura de protectie, sau ca o dovada de nesiguranta?


Eu nu zic in ce parte se inclina balanta mai mult, dar ceea ce pot sa afirm cu nonsalanta este faptul ca gandurile sunt umbrele senzatiilor noastre, emotiilor noastre, este o manifestare a infinitului, nu are timp spatiu, doar exista, sunt semintele actiunilor, pe cand cuvintele le vad ca pe un drog, cel mai folosit drog din omenire, fiindca putem sa alegem cuvintele in asa fel incat sa ne duca in directia scopurilor noastre.
In orice caz, totul este bine atata timp cat ne folosim cuvintele pentru a exprima ceva de suflet, fiindca atunci cand ne lasam prada impulsurilor si nervilor nostri, cuvintele pot sa ne murdareasca pe noi insine si pe ceilalti, iar ura cu care le rostim ne pateaza inima.

O data si o data vom regreta vorbele rostite cu atata venin, vom regreta sentimentele negative care ne-au predominat, vom ura faptul ca suntem doar niste fiinte umane, atat de volubile, sensibile la impulsurile de moment, ne va parea rau de lucrurile care le spunem, dar mai ales, ne va parea rau, atunci cand vom realiza ca, continuand sa aruncam cu noroi prin cuvinte, vom fi dezamagiti sa ne gasim prea adanciti in prapastia urii, si nu ne vom mai putea catara inapoi.

De ce nu vom putea?

Pentru ca o persoana este precum un lac, o data ce furtuna a trecut, apele se vor linisti, dar vor ramane mereu semnele acelei ploi violente.

In mai putine cuvinte totul se iarta, nimic nu se uita, si desi pare o afirmatie destul de crunta, nu are cum sa fie altfel, oricat de mult ne-am dori, oricat de iertatori am fi, mereu ne vom aduce aminte de cine ne-a ranit, sau cine ne-a gresit.

Asadar, ceea ce vreau sa va spun este sa fiti mereu controlati. Asta nu inseamna sa va suprimati gandurile, dar sa va ganditi ca uneori cuvintele dor mai mult decat pumnii. Nu va lasati ghidati de sentimentul de ura, pentru ca va fi doar ceva de moment, iar apoi... regretele vor curge rauri rauri, si veti fi dezamagiti sa vedeti ca nimic nu va mai putea sa fie ca inainte.

Ganditi-va la binele celorlalti, pentru a va face voua un bine.

Cu multa dragoste

Mica voastra printesa.