Filosofie, libertate si viata.

La filosofie ni s-a dat un citat: "Filosofia este libera de obligatii[...]. Pleci spre o lume pe care o poti gasi de oriunde ai pleca." (Constantin Noica)
Si cred ca pot fi spuse multe lucruri apropo de asta.
Nu exista lucru mai simplu in viata decat libertatea, si in acelasi timp nu exista lucru mai greu decat a dobandi-o.
Avem nevoie de ea mai mult decat orice, dar nimeni nu a intrebat vreodata motivul acestei goane spre idealul pe care il numim libertate. Raspunsul e simplu. Sufletul o cere. Sufletul si mintea se hranesc din ea, gudurandu-se in simpla idee ca nu exista limite sau bariere pentru cunostinta.
Filosofia e libera de obligatii pentru ca nu exista un mod corect sau gresit de a vedea lucrurile, ci exista doar puncte de vedere diferite, si la fel cum nu exista doi oameni la fel, nu vor exista niciodata doua conceptii identice.
Lumea filosofiei e vasta, incomensurabila, infinita, o lume in care nu e necesar sa fii  invatat pentru a putea intra in ea, nu este esential sa fii pe o anumita pozitie sau la un anumit rang pentru ati putea spune parerile, o lume perfect libera, ceea ce orice fiinta de pe Terra isi doreste in teorie, insa foarte rar ii este calcata granita. Oamenii se scalda in ignoranta si asta pentru simplul fapt ca aleg calea usoara de a trai, calea usoara de a vedea lucrurile, iar superficialitatea mereu este calea usoara.
Nu... Nu lipseste libertatea, ci lipsesc oamenii liberi, nu alegem sa fim dezlantuiti din captivitate si din opresiunea pe care natura umana o exercita asupra noastra, doar pentru ca libertatea inseamna raspundere pentru propriile alegeri, si asumarea consecintelor lor, iar din acest motiv,  majoritatea oamenilor se tem de ea. Nu sunt liberi cei ce nu au simtit niciodata setea de libertate, pasiune pentru viata si dorinta arzatoare de a cunoaste tainele acesteia.
Multe ar putea fi spuse in legatura cu filosofia si libertatea, fiindca niciodata nu vom putea sa scoatem libertatea din capul unui filosof, insa as vrea doar sa concluzionez prin faptul ca sunt de acord cu acest citat, insa il consider incomplet.
Putem pleca spre lumea filosofiei de oriunde ne-am afla, dar daca ne limitam doar la teorie, fara a ne pune in practica principiile, nu ne vom bucura niciodata de libertatea adevarata pe care acea lume ne-o ofera.


Cu dragoste,
Mica voastra printesa.

 

Baieti, jos palaria!

Hello tuturor, am decis sa scriu aceasta nota pentru a-mi exprima sincera admiratie pentru baieti.

Da stiu, e cam ciudata afirmatia, dar lasati-ma sa explic:))

Cu mai mult timp in urma am asistat din intamplare la despartirea dintre un tip si o tipa. Aparent ea i-a dat papucii, iar el a stat si s-a uitat tot timpul cat ea incerca sa explice ceva ce nu puteam auzi, si ceva ce pe alta parte nici nu trebuie sa ma intereseze.

In orice caz.

Ea a vrut sa se desparta de el, el a incercat sa o intrebe cateva chestii, a luat-o de mana cerand probabil sa se mai gandeasca iar ea a izbucnit in plans si i-a tipat in fata un NU sonor!

De aici am tras si eu cateva concluzii, si mi-am pus niste intrebari oarecum retorice:

1. ok, in primul rand ea s-a despartit de el, ce avea de plangea in felul ala nu pot intelege.

As fi inteles sa planga daca vedea ca baiatului in chestiune nu ii pasa de relatia lor, dar baiatul cred ca era la fel de confuz ca mine.

2. Daca ai decis sa te desparti de un om, macar fa-o bland, subtil, delicat, ca doar esti fata, gingasia ar trebui sa fie oarecum una din caracteristicile ce te diferentiaza de baieti (in teorie), fara sa tipi in asa fel incat sa atragi atentia a intregului parc. (Adica as zice ca e cam penibil mai mult pentru ea)

3. Saracul baiat a ascultat-o tot timpul cat a incercat ea sa ii spuna motivele despartirii. Cand a vrut sa zica si el ceva, ea nici macar nu l-a lasat sa spuna trei cuvinte, ca deja a apucat-o criza.

4. L-am auzit pe baiat ca a zis ceva gen "Daca tu crezi ca nu ne potrivim atunci, te las libera sa alegi, desi imi pare rau." Mi se pare ca fraza a fost formulata cu cap, fara sa ii dea impresia fetei ca o obliga intr-un oarecare fel sa stea cu el, dar nici sa ii dea impresia ca nu-i pasa, si pana la urma, tot ea a fost cea indignata care a izbucnit in lacrimi.

Bine, as mai avea vreo cateva alte sute de nelamuriri cu privire la acest episod, dar scopul meu a fost sa ii felicit pe baieti din acest punct de vedere.

Daca o fata nu e interesata de ei, nu stau in depresie cu lunile;

daca o despartire este in aer, au destula maturitate cat sa stea sa asculte si sa o lase pe fata sa decida ce este mai bine.

Imi place ca majoritatea nu obisnuieste sa zica " Te iubesc " ca semn de punctuatie, ci atunci cand o zic, chiar inseamna ceva.

Si sunt destul de tari incat sa infrunte despartiri, fericire, sau suferinte cu pieptul deschis, si incercand sa se ridice, nu baricadandu-se in camera lor, inchizand usa, mancand ciocolata si tipand tuturor celor care incearca sa le dea un sfat "Nimeni nu ma intelege."

Nu fac niciodata constatari prin care asteapta ca partenera sa ii contrazica gen:

- Astazi parul imi sta ca naiba (desi ai stat 5 ore in fata oglinzii)

- Ce grasa sunt! ( Pai daca nu te simti tu increzatoare, cine sa te contrazica...)

- Cred ca sunt cea mai urata fata de pe planeta! ( Si chiar daca ar fi, baiatul acela vrea sa stea cu tine, care e problema?)

Bine si ar fi multe altele.

In concluzie, prin prezenta nota, as vrea sa le spun un calduros multumesc si felicitari baietilor care ne suporta frustrarile, nesigurantele, toanele si depresiile mereu iminente:))

A fi sau a nu fi? Vesnica intrebare.

Ce inseamna viata?

Raspunsul ar fi logic, nu?

Inseamna sa traiesti, dar.... chiar doar atat inseamna viata?

Hmm.. daca ne gandim mai bine, viata in general inseamna sa te trezesti dimineata, sa te duci la munca sau scoala, unde stai intre 8 sau chiar 10 ore (la munca), apoi ajungi acasa unde abia te mai tarasti, frant de oboseala mananci, te pui sa dormi, pentru ca a doua zi sa reiei totul de la capat.

Si apoi o intrebare imi fulgera in minte: noi traim viata, sau viata ne traieste pe noi?

Multi dintre voi ati spune ca asta este randamentul vietii, ca la un momentdat, lucrurile devin monotone si ca nu se mai pot recupera, insa eu nu cred asta.

Cine spune ca nu poti sa recuperezi un an monoton in doua saptamani de vacanta in care sa experimentezi de toate. Cine spune  ca pentru a schimba viata este necesara o perioada exorbitanta de timp? Cine spune ca nu poti si muncitori si lenes in acelasi timp? 

Toata lumea numeste aceste afirmatii paradoxuri, dar eu numesc asta echilibru.

Viata este traita prin mangaieri, zambete, pozitivitate, prin lucruri simbolice la care sa te uiti cu placere in urma.

Mai devreme sau mai tarziu va veni perioada cand vom sta si ne vom hrani din amintiri, acea perioada cand viata noastra este undeva pe la sfarsit, si pentru a putea fi mandri ca am trait intradevar viata, ar fi bine sa avem cat mai multe episoade din viata noastra care sa aiba un inteles, cu atat sunt mai multe, cu atat vom putea inchide ochii pentru vesnicie, cu satisfactia de a fi avut o viata in care nu sa fi doar trait, ci si sa fi invatat ceva.

Viata este complicata doar daca NOI dorim sa o facem asa.

Menirea noastra nu este cea de a munci pentru noi insine, sau pentru copii nostri.

Menirea noastra este sa putem lasa ceva deosebit in urma noastra, sa lasam ceva care sa aminteasca tuturor ca niciun om nu este la fel ca altul, deci fiecare dintre noi poate sa ne spuna ceva ce nu stim.

Lasati ca viata sa devina ceva relativ, un simplu loc in care sa dati viata bucuriei, pentru ca pana la urma doar o viata avem si vom muri tot o singura data, asa ca nu va feriti de necunoscut, traiti-l si bucurati-va de el.!

Cu dragoste,

Mica voastra printesa.